http://www.bestride.ro http://www.inmatriculat.ro http://no2studio.ro http://simag.ro

Oare popa ţine post?

Nu cu mult timp în urma am fost martora unei discuţii pe cât de serioase, pe atât de amuzante între mai multe distinse băbuţe dintr-un sat brăilean. Cum duminica are încă farmecul ei la ţară, după slujbă poţi vedea femei in negru şi bărbaţi cu bărbile rase păşind „pioşi” spre casă, cârciumă sau poarta femeii unde se spun ultimele noutăţi din sat sau de la televizor.

Părăsind biserica cum spuneam, băbuţele de care vorbesc au analizat sumar parastasele (cât de mari au fost pachetele date pentru pomenire, ce bunătăţi au conţinut), vinul şi forma colivei pe care alte surate le-au pregătit, cât a mai îmbătrânit Ţaţa Leana şi cât a mai surzit Moş Ion. Dar iată că au adus în discuţie şi inmormântarea unui consătean care avusese loc în acea săptămână. Ei bine, de la cele sfine şi sacre au ajuns pe calea cea mai scurtă la bani, atunci când una dintre ele s-a revoltat împotriva preotului şi a taxelor practicate. Era ceva candid în modul simplu al acestor femei de a surprinde nedreptatea, pentru că părintele practică tarif la dublu: cel pentru care se taie chitanţă şi cel care se introduce în buzunarul sutanei (apropo de acest buzunar, o anecdotă spunea că ar fi foarte încăpător, lung până la genunchi!).

– Da’ ce, ăsta e popă? N-ai văzut ce slujbă scurtă i-a făcut lu’ a lu’ Opriş? Păi preotu’ din satu’ lu’ sor-mea ţine predică şi cântă tot ce trebuie! şi-a vărsat una oful.

– Ce să mai zici, nu-i ca preotu’ nostru, Dumnezeu să-l ierte. Ăsta a venit să se îmbogăţească, i-au trebui straie noi, cu fir de aur, de parcă alea pe care le avea nu erau bune…, continuă o alta.

– Ei lasă, nu mai ziceţi aşa, că e şi el tânăr…Aşa nu ziceţi că  renovează biserica şi aduce maeştri s-o picteze. E băiat bun, avea să zică o alta, care însă il cunoaşte pe părinte de când era mic…

– Ce biserică? Păi să termine biserica şi apoi să-şi cumpere straie! Nu să ceară bani pentru amândouă! Ce zici tu, că el nu se alege cu nimic? N-aţi văzut cât s-a îngrăşat de când a venit la noi în sat? (Cu tot respectul faţă de preoţi, o altă anecdotă spunea aşa „Popă slab, ori e prost, ori e bolnav”.)

Revolta femeii era tot mai mare împotriva celui căruia tocmai îi pupase mâna.

Una, care până atunci nu zisese nimic, mai tânără, se întreabă aproape retoric:

– Oare popii ăştia ţin post…?

– Să nu faci ce face popa, să faci ce zice popa, vorb’aia, intervine apărătoarea părintelui. Da’ el ţine! Nu ştiţi că i-a zis primarului să mute serbarea comunei după postul Sfintei Mării? Ca să vină şi el cu toată lumea………

Şi de aici l-au lăsat pe părinte în pace şi au pornit împotriva primarului. Până acasă nu au epuizat subiectele, dar aveau să continue de unde au întrerupt după amiază, la şanţ. Şi duminica următoare se vor trezi din nou devreme pentru a-şi pune cele mai bune haine şi vor porni spăşite spre Sfânta Biserică, unde vor asculta predica, vor lua anafură, se vor mirui şi vor săruta măna preotului şi vor dona un leu, doi pentru terminarea bisericii. Totul e repetitiv, ca în marile cicluri ale universului. Şi dacă oamenii, în acest sat şi din atâtea altele, respectă duminica, o fac atât din nevoia spirituală de a crede, cât şi din dorinţa lumească de a ieşi din monoton. Până la urmă nici nu contează dacă popa ţine sau nu post…

(A.M.I.)