http://www.bestride.ro http://www.inmatriculat.ro http://no2studio.ro http://simag.ro

Mi-e greu să-ți spun, dar îți spun! Eu ştiu de ce nu mă ajuţi…

Pentru apropiații mei, vă spun sincer, n-a fost nicio surpriză faptul că m-am alăturat unui proiect umanitar. Însă surprizele s-au ținut lanț de mine. Am făcut primii pași puțin stângaci, întrebând în stânga și în dreapta dacă vrea cineva să ajute un copil din mediul rural. Surpriză! Prietenii vechi au sărit cu ce-au putut. Și-au înjumătățit garderobele, apoi cămările… Cei pe care-i cunosc ceva mai puțin m-au ajutat cu… ceva mai puțin. Surpriză?…

Și m-am tot intrebat obsesiv: Dar de ceee?! De ce nu vrei să-mi donezi ceea ce tu oricum arunci la gunoi? De ce nu îmi dai banii tăi de pe un pachet de țigari, ca sa ajungă sub forma unui pachet cu mâncare în fața unor amarâți de care a uitat și lumea și parcă însuşi Dumnezeu?

M-am întrebat, repet, nu i-am întrebat. Nu poţi să întrebi pe nimeni așa ceva. Ori e gest, ori e cerșeală?

Ceapa cu pâine şi sare e, de multe ori, un fel de mâncare pentru copiii pe care i-am întâlnit la ţară

Să vă spun ceva sincer, dar sincer de tot: e foarte greu să ceri ajutor. Nu pentru tine, pentru altcineva. Chiar sunt momente în care te simți cerșetor, te simți om de nimic, care atârnă la bunătatea altuia. Dar fără a cere, fără a avea speranța că din zece oameni, unul va da, nu faci nimic. Nu pot să postez un cont pe Facebook și să spun, ”na!, donează!”

De ce? Uite de aia…

Oamenii nu mai simt nevoia să fie buni. Darnici. Altruiști. Și știu de ce! Știu de ce nu vrei să-i ajuți pe amărâții de care-ți zic. Eu te identific pe tine, cu mine. Dar într-o altă etapă a existenței mele:

Nu o faci pentru că nici ție nu ți-a dat nimeni nimic.

Sau poate că ai dat și nu ți s-a mulțumit.

Sau poate că s-a profitat de tine.

Sau poate că ai dat și ți s-a răspuns urât în schimbul gestului tău.

Sau poate tu nu ai avut și tot ce ai e făcut pe muncă, oboseală și pe răbdarea ta.

Chiar dacă ai cerut sau n-ai cerut, au fost momente când ai avut nevoie de bani pentru o conservă de carne pentru câinele tău, de un pachet de țigări, de o porție de mâncare.

Ai adunat tot măruntul de prin casă pentru a cumpăra o cartelă de metrou… Te regăsești? Toți am avut zile de genul ăsta.  Zile în care eram la fel de amărâți ca acei despre care scriem în proiectul Chance in a Box, parte a campaniei “O şansă copilului de la ţară”. Și normal că repetiția unei experienţe urâte, de acest gen nu te face să dai.

Da, ai toate motivele să nu dai nimic! Dar eu, când am ajuns  în stadiul celor enumerate, că le-am bifat pe toate, mi-am amintit fără să vreau, fără să vreau, FĂRĂ SĂ VREAU… Bucuria celor strânși în jurul bradului meu, deschizând cadourile de la mine.

Mă simt puternică, pentru că am putut să le ofer ceea ce ei nu au putut să-și ofere singuri. Mă simt apreciată, pentru că le-am arătat că m-am gândit la ei. Mă simt bine când fac un bine, mă simt ca și cum aș fi luat o doză de adrenalină. Și vrei să-ți spun că după fiecare Crăciun am rămas fără bani de țigări, de mâncare, de nimic?

Deci, acesta este sfatul meu pentru tine: Când ai oportunitatea de a oferi ceva, fă-o! E ca o vacanță pentru suflet și ca un tonifiant pentru moralul tău. Dacă vrei să o faci, dar te gândești că mai bine stai departe, gândește-te la ce m-am gândit și eu.

Eu te respect – chiar dacă nu te cunosc- pentru ceea ce faci, dacă faci, și dacă nu o faci… Așa cum scriam, îți înțeleg motivele.

Text de

SANDRA IONESCU